Acest articol este o sumarizare a documentarului Planeta Privilegiată (în engleză: The Privileged Planet) produs de Illustra Media, documentar care este bazat pe cartea cu acelaşi nume scrisă de astronomul Guillarmo Gonzalez împreună cu filosoful Jay Richards. În România documentarul este tradus şi distribuit de Alfa Omega TV Timişoara[].
Este planeta noastră doar un fir de praf pierdut fără semnificaţie prin Univers? Sau, este Pământul creaţia unui Proiectant inteligent? Cele mai recente descoperiri ştiinţifice indică faptul că mulţi factori care fac posibilă existenţa vieţii complexe pe Terra furnizează de asemenea cele mai bune condiţii pentru cercetare ştiinţifică. Planeta privilegiată exploreză această corelaţie surprinzătoare şi implicaţiile care afectează înţelegerea originii şi scopului Cosmosului.
În 1543 Astronomul polonez Nicolaus Copernicus a argumentat în lucrarea Despre mişcările de revoluţie ale corpurilor cereşti că Pământul nu se află în centrul Universului cum se credea de optsprezece secole, de la Aristotel şi Ptolemeu, ci se roteşte în jurul Soarelui. Această descoperire a condus la formularea unui principiu mai larg, numit Principiul Copernican: Pământul nu ocupă un loc preferenţial, special în Univers. Locaţia cosmică a Pământului este mediocră, neexceptională, neprivilegiată. Continue reading ‘Planeta Privilegiată. Căutarea unui scop în Univers’
Note de subsol:
Rafael, Sf. Pavel predicând în Atena (1515)
“În timp ce Pavel îi aştepta în Atena, i s-a întărâtat duhul în el când a văzut că cetatea era plină de idoli. Prin urmare, a început să poarte discuţii în sinagogă cu iudeii şi cu cei temători de Dumnezeu, iar în piaţă, în fiecare zi, cu cei ce se aflau pe acolo. [...] Pavel a stat în mijlocul Areopagului şi a zis: “Bărbaţi atenieni, în toate privinţele văd că sunteţi foarte religioşi. Căci, în timp ce treceam prin cetate şi mă uitam la locurile voastre de închinare, am găsit şi un altar pe care era scris: «Unui Dumnezeu Necunoscut». Ei bine, ceea ce voi respectaţi fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu! [...] Unii dintre ei însă i s-au alăturat şi au crezut. Între ei era şi Dionisie areopagitul, o femeie pe nume Damaris şi încă alţii împreună cu ei.” (Faptele Apostolilor 17: 16-17, 22-23, 34; Noua Traducere Românească)
Asemenea creştinilor primului secol în vremea lor, evanghelicii trăiesc astăzi ca şi minoritate în România. Biserica Creştină se găseşte în situaţia ca Vestea Bună a împăcării dintre Dumnezeu şi om să fie percepută ca una dintre multele oferte de pe piaţa bogată a religiei (sau a spiritualităţii), din care fiecare îşi alege acele elemente care i se potrivesc sau care îi sunt oportune. Diferitele modele de evanghelizare în masă folosite cu succes în secolul XX devin din ce în ce mai ineficiente iar reflexele care ne-au ajutat să rezistăm comunismului nu mai sunt de mare ajutor la douăzeci de ani după ce acest sistem s-a prăbuşit. Această situaţie îi invită pe toţi cei preocupaţi de viitorul credinţei creştine la recitirea în cheie modernă a diferitelor relatări ale eforturilor misionare din Faptele Apostolilor şi din restul istoriei Bisericii, în încercarea de a găsi “o articulare proaspătă şi potrivită a Veştii Bune”.[] Dintre diferitele prezentări ale evangheliei în Noul Testament, consider că un model foarte potrivit care ar putea inspira începuturile oricărui demers evanghelistic, apologetic şi transcultural urban este discursul ţinut de Apostolul Pavel la Areopag, în frumosul şi vestitul oraş Atena. Continue reading ‘Din Atena în oraşul meu’
Note de subsol:
Vasile Tomoiagă şi Victor Meşter
Introducere
Cunoscutul mistic ortodox român Petre Ţuţea spunea că “un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existenţa lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistenţa lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre ateism.” Cum ai putea să dovedeşti existenţa Aceluia care se identifică prin “Eu sunt cel ce sunt”, ar fi dilema lui Ţuţea? Raţionalizarea excesivă a creştinismului îl dezbracă de elementul tainic, mistic, supranatural, adică tocmai de ceea ce îl face special. Teama misticului creştin este ca nu cumva încercând să ajuţi, de fapt să distrugi şi prin argumentarea pentru Împărăţie să-i “distrugi corola de minuni”, care nu este accesibilă minţii strict mecanicist-raţională.
Cu toate neajunsurile însă, un lucru mult mai riscant decât să faci apologetică este să nu faci. Apostolii au practicat-o, Scriptura o porunceşte iar nesiguranţa şi lipsa cronică de rădăcini a omului post-modern o cere. Continue reading ‘Apologetica’
Ştiinţa.
La modul general, ştiinţa (de la latinul scientia = cunoaştere) înseamnă orice corp de cunoştinţe sistematice. Într-un sens mai restrictiv, aşa cum este înţeles acuma, ştiinţa se referă la un sistem de achiziţie de cunoştinţe folosind metoda ştiinţifică şi la corpul de cunoştinţe acumulat prin această cercetare[].Metoda ştiinţifică se referă la parte prescriptivă, oferind reţeta generală despre cum se investighează un fenomen şi se ajunge la acumularea de cunoştinţe. Studiul ştiinţific implică observabilitate, repetabilitatea şi posibilitatea testării empirice a obiectului sau fenomenului studiat. Totuşi, această reţetă nu poate fi aplicată întotdeauna la fel şi nu toţi paşii enumeraţi sunt posibili de parcurs. De exemplu câmpul magnetic nu poate fi observat direct, ci doar efectele sale, dar asta nu îl face cu nimic mai puţin real sau ştiinţific.Pe baza observării realităţii şi a fenomenelor naturii oamenii de ştiinţă formulează ipoteze, teorii şi legi. O ipoteză este o declaraţie care nu este bine suportată, dar nici nu este invalidată de experimente. O teorie ştiinţifică este un model logic auto-consistent care descrie comportamentul unui anumit fenomen natural. O lege fizică sau o lege a naturii este o generalizare ştiinţifică bazată pe un număr suficient de mare de observaţii şi este considerată pe deplin verificată. Continue reading ‘Ştiinţa şi Creaţia’
Note de subsol:
“Ce este adevărul ?” (Pilat din Pont, Biblia, Ioan 18:38)
Aceasta este întrebarea pusă de Pilat din Pont, guvernator al Iudeii în vremea când a pătimit şi a murit Isus Hristos. La fel ca şi Pilat, mulţi dintre contemporanii noştrii privesc cu neîncredere posibilitatea ca răspunsul să poată fi cunoscut de om. Sunt foarte multe adevăruri particulare, multe individualităţi, multe universuri “paralele”. Şi totuşi, Hristos tocmai îi spuses lui Pilat că menirea Lui a fost să mărturisească despre adevăr. Iudeilor care L-au crezut le-a zis că rămânând în cuvântul Lui, vor cunoaşte adevărul, care îi va face liberi, ba mai mult, a afirmat plin de seninătate că El însuşi este adevărul, şi că nu este altă cale spre Dumnezeu în afară de El.
Creştinismul contemporan a pierdut din pretenţia pe care o avea asupra adevărului. Probabil şi din cauza inabilităţii celor credincioşi de a răspunde provocarilor zilelor noastre, de a fi actuali şi relevanţi, de a face cunoscută revelaţia lui Dumnezeu în istorie astfel încât să fie înţeleasă de omul de rând. Canalele TV de ştiinţă sunt dominate de concepţiile materialist-seculare care nu concep picior divin ca şi agent creator, darminte un “agent” mântuitor. Hristos devine unul din mulţii mesia ai primului secol, iar motivul pentru care mai auzim de El astăzi este că a avut parte de marketing mai de calitate. Religiozitatea românilor este din ce în ce mai mult la nivel declarativ, şi la toate aceste realităţi Biserica este luată prin surprindere. Continue reading ‘Argument’