Introducere

Biblia este pentru creştini cea mai importantă scriere, Cartea prin care Dumnezeu s-a revelat pe Sine Însuşi oamenilor şi prin care Şi-a arătat voia Sa cu privire la oameni. Biblia este pentru miliarde de oameni “ghidul” în domeniul vieţii religioase şi cea mai valoroasă capodoperă a literaturii internaţionale.

Biblia creştină (cea protestantă) include 66 de cărţi, 39 incluse în categoria Vechiului Testament şi 27 în Noul Testament. Biblia utilizată de bisericile ortodoxă şi catolică cuprinde în Vechiul Testament, pe lângă cele 39 de cărţi acceptate şi de protestanţi, şi o serie de cărţi considerate necanonice de către protestanţi, precum: 1, 2, 3 Macabei, Eclesiasticul (a nu se confunda cu Eclesiastul), Tobith şi o serie de alte carti religioase evreieşti, dar pe care evrei nu le-au considerat ca fiind sfinte ci doar simple tratate “teologice” sau cărţi istorice. Aceste cărţi au un statut special în V.T. ortodox şi catolic în sensul că nu sunt la fel de autoritare ca şi celelate 39 de carţi, ele fiind cunoscute şi sub denumirea de deuterocanonice. În cazul Noului Testament toate confesiunile creştine acceptă azi ca fiind canonice cele 27 de cărţi care le avem astăzi în Biblie.

Întrebarile care se pun sunt cum anume au fost alese aceste cărţi pentru a fi incluse în Biblie, de ce acestea şi nu altele, care este diferenţa dintre cărţile canonice şi cele necanonice. Şi ce este canonul, la urma urmei?

La toate aceste întrebări şi la altele vom incerca să răspundem în acest articol. Continue reading ‘Contextul formării canonului scripturilor Noului Testament’